Meniu Principal

Home

Paralia Katerini

 

paralia Katerini

 

Katerini este capitala prefecturii Pieria si se afla la 7 km spre vest de Paralia Katerini.

 

Situata la 75 de km sud de Salonic si la 20 de km de Muntele Olimp, Paralia Katerini este supranumita  perla statiunilor de pe litoralul Greciei.  In traducere libera, Paralia Katerinis desemneaza plaja orasului Katerini.

 

Plajele pitoresti se intind de-a lungul a peste 70 de km. Pentru nisipul sau auriu si apa curate, plaja din Paralia Katerini a fost premiata de organizatiile internationale cu BLUE FLAG. Intrarea in apa este lina, iar plaja ingusta din cauza constructiei portului pescaresc din zona centrala se largeste spre sud si spre nord, ajungand, la mai putin de un km, la 30-40 m latime. La numai 1,5 km sud de Paralia Katerini se afla Olympic Beach, o statiune mai mica si mai linistita. Cea mai bună perioadă pentru petrecerea vacanţei în Paralia Katerini este cuprinsă între sfârşitul lunii aprilie şi mijlocul lunii iunie sau între sfârşitul lunii august şi mijlocul lunii octombrie, când valorile temperaturilor maxime sunt mai coborâte decât în lunile de vârf sezonier.

 

Statiunea este plina de viata, iar tavernele, barurile si restaurantele sunt intotdeauna pline. Paralia este un loc plin de legenda si istorie, dar in aceeasi masura un loc ideal pentru relaxare si distractie. Ofertele de cazare sunt diversificate, de la vile cochete pana la hoteluri de 4*: Hotel Mediteranean Resort 4*, Hotel Kimata 4*, Hotel Poseidon 4*, Dion Hotel 3*, Mistral Hotel 3*, Hotel the Silk 3*, Hotel Europe 3*, Hotel Panorama 3* Hotel Philippos 3*, Hotel Olympus 3*, Hotel Regina 3*, Hotel Kalipso 3*, Hotel Venus 2*, Hotel Elektra 2*, Hotel Apartaments Tola.2*.  Indiferent de categorie, serviciile oferite sunt foarte bune. Statiunea are peste 150 de mici hoteluri si cladiri cu studiouri si apartamente.

 

Din Paralia se organizeaza excursii la Muntele Olimp, Meteora, Manastirea Sfanta Parascheva, unde se afla doua izvoare facatoare de minuni, Insula Broastei Testoase, Insula Schiatos, Orasul-port New Marmara, Biserica Sfantul Dumitru din Salonic. Tinutul Pieriei are obiective de interes istoric si arheologic, printre cele mai importante numarandu-se: ruinele orasului antic Dion, asezarile traditionale Litochoro si Paleos Panteleimonas, valea Tembi, asezarea neolitica de la Makrigialos, vestigiile cetatii Pydna, castelul Platamonas, numeroase manastiri si biserici. Turistii se pot bucura de serile grecesti, de veselia si ospitalitatea grecilor, de frumusetea si ritmul dansurilor elene, pot gusta mancarurile traditionale.In cadrul Festivalului Olympus sunt prezentate piese de teatru, concerte de muzica clasica si traditionala.

 

Turistii amatori de shopping descopera o piata diversificata de la articole traditionale de imbracaminte, bijuterii, suveniruri si obiecte de ceramica pana la produse alimentare specifice. 

 

Iubitorii sporturilor gasesc aici moduri diverse de a se bucura de timpul liber: scuba diving, excursii cu atv-ul, mini-croaziere, tenis, volei si baschet, caiac-canoe, hidrobiciclete.  

 

Statiunea Paralia Katerini este locul in care distractia si relaxarea, istoria si modernitatea se intalnesc intr-o vacanta de neuitat.